Sarbatoarea de Halloween, care a fost importata de cativa ani si in Romania, are traditii vechi si dateaza de pe vremea celtilor, care la sfarsitul lunii octombrie organizau un festival cu numele Samhain pentru a marca inceputul iernii, anotimp asociat deseori cu moartea. De aici si ideea ca in noaptea care preceda sarbatoarea sufletele mortilor bantuiau in lumea celor vii, precum si obiceiurile menite sa alunge spirtele rele.
Cuvantul “Halloween” isi are originea in Biserica Catolica, provenind de la prescurtarea denumirii de “Ajunul zilei tuturor spiritelor” (All Hallows Eve), “Ziua tuturor spiritelor” sau “Ziua tuturor sfintilor”, o zi din calendarul catolic dedicata sfintilor.
Halloween este celebrata in noaptea de 31 octombrie, mai ales in Statele Unite, Canada, Marea Britanie si Irlanda, insa obiceiurile au aparut prin secolul al V-lea I.H., in Irlanda celtica. Celtii credeau ca in noaptea sarbatorii limita dintre taramul celor morti si lumea lor devine neclara si ca fantomele celor decedati se intorc sa bantuie pamantul. Pentru alungarea duhurilor rele, participnatii se costumau inspaimantator, aprindeau rugi si faceau jertfe animale.
Ulterior Papa Bonifaciu al IV-lea a stabilit ziua de 1 noiembrie ca fiind dedicata comemorarii sfintilor si martirilor: “Ziua tuturor sfintilor”, o sarbatoarea care aducea mult cu festivalul celt, dar se desfasura sub patronajul bisericii catolice.
Urari pentru Halloween:
• Magia sarbatorii de Halloween sa-ti indeplineasca toate dorintele si sa ne aduca mai aproape unul de celalalt. Halloween Fericit!
• Cu un aer rece de toamna, care suiera printre copaci si imprastie frunzele de la picioarele tale, aceasta noapte de tremur si frica este cea mai frumoasa dintre toate. Happy Halloween!
• Bu…Bu…BU, / Noapte de groaza! / Numai tu Ramai viteaza! / Inchide bine usile! / Blocheaza ferestrele! / Sa nu intre duhul rau, / Taman in… dovlecelul tau.
One Comment